Atingeți SUCCESUL!
Iată-ne
ajunşi şi la ultima treaptă.
Oare
cum poţi păşi pe ea?
LASĂ
O IMPRESIE GROZAVĂ
Sentimentul
pe care îl au alţii faţă de tine, poate fi un element esenţial al
succesului.
În
toate cazurile, când lumea are un sentiment bun pentru tine, acesta te scoate
în evidenţă şi-ţi dă un avantaj etic binemeritat în tot ceea ce faci.
Asta nu
înseamnă că trebuie să pretinzi ceea ce nu eşti, ci doar să recunoşti că
prezenţa, purtarea, integritatea şi bunătatea ta vor lăsa o urmă durabilă în
mintea celor din jur.
Când
lumea se gândeşte la tine, vrei într-adevăr ca toţi să facă afaceri sau să
câştige alături de tine, să petreacă timpul cu tine sau să te ajute.
Vrei ca
toţi ceilalţi, clienţi, colaboratori, colegi, chiar şi concurenţii, să
gândească şi să vorbească bine despre tine.
Calea
pentru a obţine aceasta este foarte simplă: trăieşte în absolută integritate şi
bunătatea să fie prima ta prioritate.
Pune
pe alţii înainte, ori de câte ori este posibil.
Fii
cu adevărat interesat de viaţa altora.
Fii
în orice moment orientat spre alţii.
Priveşte-i
în ochi şi concentrează-te asupra a ceea ce spui.
Ocupă-te
de ei ca individualităţi.
Întreabă-i
de familie.
ASCULTĂ,
ASCULTĂ, ASCULTĂ!
În
final, fă ca acţiunile tale să corespundă cu bunele tale intenţii.
Ţine-te
deoparte de gloată.
Mulţumeşte
clienţilor şi oamenilor cu care lucrezi.
Trimite
o carte de vizită sau o notă bine gândită, chiar flori dacă este cazul.
Fă
ca oamenii să gândească despre tine într-o lumină pozitivă.
Viaţa
poate fi o aventură de cea mai bună calitate dacă oferi o şansă omului bun din
tine.
Cu
toţii avem ceva unic de oferit.
Sarcina
noastră este să descoperim ce şi să lucrăm cu pasiune în acest sens.
Să
recunoaştem – viaţa este şi frumoasă şi plină de mister, inclusiv viaţa ta,
care
este cea mai importantă.
Prin
urmare, în tot ceea ce faci, lasă o impresie grozavă când este vorba de ceva atât de important.
Mult
succes!
Succesul in viata, de Brian Tracy, este o carte in care autorul ne invata cum sa reusim in viata personala si in cea sociala, dar si in afaceri, totul fiind privit prin prisma spiritualitatii si descoperirii de sine. Cartea este extrem de interesanta si de utila pentru toate categoriile de cititori, care vor gasi in ea multe lucruri importante si, mai ales, folositoare. Ea poate fi cheia spre succes si fericire, daca vrem sa urmam principiile expuse in ea. Stilul autorului este extrem de viu si de placut, iar odata inceputa, nu mai vrei sa lasi cartea din mana.
Brian Tracy este un maestru in materie de dezvoltare a maiestriei evolutiei si stapanirii de sine. Aceasta carte este mai mult decat un ghid; ea este un manual pentru cei care vor sa ajunga cei mai performanti si mai plini de succes oameni din lume. In fiecare an, el tine conferinte in fata a mai mult de 450.000 de oameni, in cadrul unor seminarii publice si private.
In cartea Succesul in viata, autorul ne da un sistem puternic, cu eficienta maxima, bazat pe cercetari si aplicatii practice ce s-au desfasurat pe parcursul a treizeci de ani. Acest sistem poate fi aplicat imediat, pentru a obtine rezultate mai bune in absolut fiecare aspect al vietii voastre.
Veti invata despre idei, concepte si metode folosite de oameni care au mare succes in tot ceea ce fac.Veti invata cum sa va descatusati potentialul individual, pentru a atinge cele mai bune rezultate personale.
Imediat ce veti citi cartea, veti capata o gandire pozitiva, veti deveni mai convingatori si va veti concentra mai puternic asupra a tot ceea ce faceti. Multi dintre cei peste un milion de absolventi ai programului acestor seminarii, program care sta la baza cartii de fata, si-au marit substantial venitul si si-au imbunatatit viata, in fiecare aspect al ei.
Programul detaliat pentru a atinge succesul si realizarea personala, prezentat in aceste pagini, include principii viabile bazate pe psihologie, religie, filozofie, management, stiinte economice si politice, istorie si metafizica.
Aceste idei sunt combinate intr-o serie de informatii care se desfasoara rapid, ce trebuie urmate pas cu pas si care va vor duce rapid la cel mai mare succes pe care nici nu v-ati imaginat ca l-ati putea atinge. Ele va vor consolida respectul de sine, vor imbunatati performantele personale si va vor ajuta sa aveti un control perfect asupra fiecarui aspect din viata voastra personala si profesionala
Născut pentru succes
Una dintre cele mai
importante lecţii pe care le putem învăţa în viaţă este că nimeni nu reuşeşte
de unul singur.
Cu toţii depindem de
ceilalţi pentru absolut orice.
Viaţa este asemeni unei
combinaţii de încuietoare, care conţine foarte multe cifre.
Dacă descoperiţi
combinaţia, uşa seifului se deschide pe loc.
Nu e vorba de un miracol
şi nici nu depinde de noroc.
Nici măcar nu contează
cine sunteţi, atâta timp cât aveţi cifrele potrivite.
Tot aşa există şi o
combinaţie de gânduri şi acţiuni, care vă vor permite să realizaţi aproape tot
ceea ce vă doriţi - şi puteţi găsi combinaţia ideală, dacă o căutaţi.
Sănătatea, bunăstarea,
fericirea, succesul şi pacea interioară sunt supuse aceluiaşi principiu.
Dacă faceţi lucrurile
potrivite, în momentul potrivit, veţi obţine rezultatele dorite.
Dacă puteţi stabili cu
exactitate ce anume vă doriţi, puteţi afla cum au obţinut alţii acelaşi lucru
înaintea voastră.
Apoi, dacă faceţi exact
aceleaşi lucruri pe care le-au făcut şi ei, obţineţi aceleaşi rezultate pe care
le-au obţinut aceştia.
Acest "secret al
succesului" este atît de simplu, încât foarte mulţi îl ignoră.
Puteţi avea absolut tot
ce vă doriţi, dacă vă doriţi cu adevărat şi dacă sunteţi gata să perseveraţi
suficiet de mult pentru a face ceea ce alţii au făcut înaintea voastră, ca să
obţină lucruri similare.
Nu are importanţă dacă
sunteţi tânăr sau în vârstă, bărbat sau femeie, alb sau de culoare.
Nu contează dacă v-aţi
născut într-o familie bogată sau într-una săracă.
Natura este neutră.
Ea nu respectă doar
anumite persoane şi nu face favoruri.
Vă înapoiază ceea ce îi
oferiţi, nimic mai mult, nimic mai puţin.
Doar voi sunteţi cei care
hotărâţi ce anume îi oferiţi.
Viitorul vă va fi limitat
doar de imaginaţia voastră!
Apoi, o lecţie la fel de
importantă este aceea care îţi spune că nu poţi lovi o ţintă pe care nu o vezi.
Nu poţi realiza lucruri
minunate în viaţă, dacă nu ai idee ce reprezintă ele.
Mai întâi de toate, trebuie
să ştii cu exactitate ceea ce îţi doreşti, dacă vrei cu adevărat să eliberezi
extraordinara putere care se află în tine.
Fiecare succes, de care
te vei bucura, va veni după ce zăboveşti un timp pentru a-ţi imagina cum ar
arăta scopul tău, odată atins.
Toţi oamenii care au
obţinut succese mari, au ştiut cu exactitate ceea ce îşi doreau.
Ei aveau în minte o
imagine clară despre cum ar arăta vieţile lor ideale şi realizările lor.
Această viziune a tipului
de viitor pe care doreau să-l creeze pentru ei, a devenit o puternică motivaţie
care i-a împins înainte.
Realizarea scopurilor lor
părea să decurgă firesc din exerciţiul de a le stabili încă de la început.
Orice afacere de succes
funcţionează după un anumit sistem; ca om de afaceri, este vital deci să aveţi
un sistem.
Fără un sistem cu
ajutorul căruia să integraţi şi să aplicaţi ideile pe care le învăţaţi, sunteţi
asemenea unei persoane care încearcă să asambleze un puzzle, fără să aibă nici
o imagine.
De asemenea, se poate
considera că orice sistem este mai bun decât nimic, însă trebuie să învăţaţi
sistemul şi apoi să vă impuneţi să-l urmaţi, până când obţineţi rezultatele
dorite.
Dacă doriţi să stăpâniţi
la perfecţie o anumită afacere, atunci v-a trebui să învăţaţi tot ce se poate
despre ea de la cei care şi-au demonstrat deja măiestria în privinţa ei.
Cu siguranţă,
tot ceea ce vă doriţi să
fiţi, să aveţi sau să faceţi,
se obţine prin studiu
intens şi prin muncă asiduă.
Viitorul vostru depinde,
în mare măsură, de ceea ce învăţaţi şi experimentaţi, începând din acest
moment.
Principala sarcină pe
care o aveţi de îndeplinit pentru a putea prelua controlul asupra vieţii şi
viitorului vostru, este de a deveni dirijorul propriei orchestre.
Trebuie să preluaţi
controlul asupra aspectelor interne şi externe ale vieţii voastre şi să le
faceţi să cânte în armonie, în jurul temei centrale pe care o alegeţi.
Ceea ce aveţi de făcut
este să cântaţi muzică bună şi să faceţi din viaţa voastră un spectacol
grandios.
(COLIN TURNER - Născut
pentru succes)
Dacă vreți să aflați cum pot banii să lucreze în favoarea viselor, dorințelor și intereselor d-voastră,
ALEGEȚI să ACȚIONAȚI hotărât și puternic, înscriidu-vă ACUM la
cursul GRATUIT
Diamantele din spatele... Banilor
MERITĂ!